Doamna Mihai

Era prima oara cand o vizitam. Aveam 18 ani (ca in poza de mai sus) si ochii mari in fata unei atat de imense si triste case. De altfel, ca si multe alte case ce zabovesc pe stradutele cochete din Dorobantiul vechi. M-am uitat de doua ori la numarul mazgalit pe un bilet de autobuz si am mai asteptat curaj inainte sa deschid poarta. Parea un conac vechi cu ziduri trainice si porti din vremuri de mult apuse. In toata uimirea ajung in fata usii si ne fiind convinsa ca va schimba ceva, apas un buton ros de vreme precum o piatra de valuri. Era ceva mediteranean in toata senzatia care ma incerca. Zdranganituri ruginite ma opresc sa apas din nou piatra dupa minute bune. Se auzeau pasi grei, usa balansand si apoi ceea ce avea sa fie formula vesnica de o solemnitate rara: Buna, Casandra! Intra, te rog!

Atat de simplu, m-a poftit sa intru fara sa ma descalt si sa merg pana in ultima camera. Cu grija insa, sa nu il calc pe Petecut, un batran patruped scund si lat, cu urechile atingand covorul impecabil, ce se invartea in jurul meu. Am ajuns in prima camera si am ramas prinsa in acel imens tablou. Un batran melancolic intr-un capot rafinat se balansa cu mainile albe pe piept privind pe fereastra. Vedeam un istovit timid general ce sta pe malul marii memorand suspinele infranate starnite de sperante imposibile pentru atat de multe si atat de efemere si de inaccesibile regine ale frumusetii.

Doamna Mihai era puternic de frumoasa. Cu tenul alb si fruntea proeminenta, parul ondulat, mainile fine si chipul intunecat de mister. Aspteptandu-I prezenta in cea mai din dos camera, ma simteam ca intr-un spatiu interzis pe care foarte putini oameni avusesera privilegiul sa-l cunoasca. Din gradina vecinilor se auzea o femeie inganand cantece de dragoste amagitoare.Senzatia mediteraneana se accentua. Intre tablouri cu sfinti si militari, fapte eroice si tainice moment intime, am gasit un scaun fara spatar de pe care priveam patul matrimoninal impunator. Ma imbatam intr-o dovedita intimitate coplesitoare.

(va urma)

I was "thinking" of the past

and my heart went beating fast.

Tot ascultand Lennon astazi am dat peste un articol scris de un copil de zece ani, care m-a pus pe coji de nuci.. Au trecut 30 de ani, de cand a pierit pulsul muzicii.

Born to be a Beatle, JOHN LENNON.

De dragul

unei zile de mai

Bob Dylan - I Want You

Supermark... Supersanta

Mama (punand in manutele fetitei ei o casuta cu bomboane)
- Ia uite mami, vrei bomboane din astea?
Fetita (tinand cutia cu ambele maini, in fata ochilor)
- Pai.... de-astea aduce si Mosu...
Mama
- Da, ai dreptate, pune-le la loc.

Numar

Nu mi-a placut niciodata ticaitul ceasului. Zadarnic sunet, zadarnica sugestie.

E vineri seara si parca imi spune "hei.. sunt si eu aici!.. ia uite ce falnic bat!"

E asortat si sta rezemat smechereste de sevalet. Se vrea transparent, dar e doar de suprafata. In sine este un pusti de liceu rezemat de gard. Ticaie mai tare, s-a suparat. Mie imi place de el, e atat de mandru.


Sunt sigura ca voi stiati deja ca eu imi simpatizez ceasul, nu asta vroiam sa va spun.

Vroiam sa va spun ca am facut o descoperire. In ultima perioada am descoperit o lume. O lume mica si suparata. Suparata pe astia multi si nesimtiti din capitala, care claxoneaza, injura si se uita urat. Agramatii aia care poarta pantofi albi si scuipa coji de seminte pe geamul masinii. Trupurile alea fara suflet care merg cu metroul, si care ies "in provincie" cand scot piciorul din Mall. Cum le zice la astia? Bucuresteni le zice in Ardeal.

Scriind aceasta postare imi dau seama ca sunt afectata emotional pentru sunt foarte tentata sa deviez. Ma opresc aici, pentru moment.

Insa nu termin postarea inainte de a spune:

"DRAGI LOCUITORI AI UNUI ORAS CU ISTORIE SI MISTER, CU PRAF SI FLORI, CU ALBASTRU SI VERDE, CU OAMENI FRUMOSI SI CALZI, CU MINTI LUMINATE SI SUFLETE ALESE; DRAGI OAMENI IUBITORI, BUCURESTIUL SI BUCURESTENII VA ASTEAPTA SA II DESCOPERITI, INSA INAINTE DE ASTA PE FISA DUMNEAVOASTRA MEDICALA TREBUIE BIFATA CASUTA OPEN MINDED & FRUSTRATEDFREE!"

PS: Mi-e dor de voi, agramatilor! Numar saptamani :)

PPS: "Imi place in Cluj, de numa'... zîău, mîă jîuur!" ;;)

No connection lately,

dar vroiam sa va spun ca va iubesc.

Nu mi-a fost clar..

...ca placerea este insatiabila, pana nu i-am vazut expresia lui Agnus in soloul chitara din Bucuresti, Piata Constitutiei. O legenda in picaj in fata ochilor mei in constatarea lipsei unei limite. O prelungire a trupului epuizata, maltratata, istovita, golita, dezbracata si aruncata in multime. I guess less is more is more than true.

Mon Dieu!

Citind in autobuz un paragraf deloc amuzant am inceput sa rad... pentru ca mi-a amintit de un filmulet si pentru ca de foarte multe ori ne gasim fix in situatia iepurilor de mai jos.

Nicio luna fara The Beatles. PS I Love You.

Hmmmm...



As I write this letter
Send my love to you
Remember that I'll always
Be in love with you

Treasure these few words
Till we're together
Keep all my love forever
P.S. I love you
You you you

I'll be comin' home again
To you love
Until the day I do love
P.S. I love you
You you you

As I write this letter
Send my love to you
Remember that I'll always
Be in love with you

Treasure these few words
Till we're together
Keep all my love forever
P.S. I love you
You you you

As I write this letter
Send my love to you
Remember that I'll always
Be in love with you

I'll be comin' home again
To you love
Until the day I do love
P.S. I love you
You you you
You you you
I love you

O imbratisare

..din multe multe postari sta bine bine bine cuibarita in gandul meu. Si se simt bine, ele sunt impreuna, ca atunci cand pleaca in excursie si e aglomerat in tren.. stau unele peste altele.

Ca intr-o imbratisare ma simt eu cand simt septembrie in dusul care prinde aburi, in cana ceaiului din zori, esarfa preferata si frunzele deruland benzi desenate peste parbriz, in magic fm si in coada zbarlita a maidanezului matinal care s-ar cuibari in diminetile mele. Dimineti de septembrie... in care nu pleci la mare dar zburzi in ghete si plete si atingi gene moi si talpi catifelate, zambesti parfum, cafea si ciocolata si ai vise fermecate, privesti muzica in razele de pe pereti si ai doi magneti in urechi care trag de colturile gurii tale cusute ascunsa sub ochii de copil si parul nepasator, si te-ai intorce spre fereastra deschisa.. dar vrei sa desenezi oameni fericiti.. si apoi sa ii filmezi si sa te indragostesti de ei, sa clipesti si sa le faci poze si sa ii inchizi in camera ta cea mai mare, cu cea mai mica cheie pe care o pierzi mereu, mereu.. asa ca..

Hai, intoarce-te..

pentru septembrie.